ACRIS

Atelierul de Critică Socială este un spațiu de dezbateri, cercetări și publicații inițiat de un grup de cadre didactice și studenți de la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.

Atelierul este creat prin conectarea resurselor existente în interiorul acestei facultăți dar nu numai, în ceea ce privește analiza critică temelor socio-politice contemporane, din perspectiva analizei discursurilor (gândire critică, studiul mesajelor sociale și politice), ideilor (teorie și filosofie politică critică, critica ideologiei) și practicilor (abordări critice din diferite perspective: drept și administrație publică, economie și ecologie, geopolitică și geografie critică, studii sociale și culturale critice) așa cum se manifestă acestea în cadrul unor tematici, regiuni, evenimente și preocupări de reflecție concrete.

Inițiativa se creionează la intersecția mai multor interese profesionale, cum ar fi:

  • analiza critică a proceselor și structurilor social-economice ale capitalismului globalizat contemporan
  • studiile critice asupra relațiilor de putere, precum cele care presupun forme de corupție instituțională, marginalizare urbană, dezvoltare inegală, acces inechitabil la resurse sau abuz asupra unor grupuri sociale
  • analiza condițiilor social-politice critice ale unor categorii precum imigranți, refugiați, minoritari, deprivați sau excluși
  • analiza recrudescenței discursurilor iliberale, naționaliste, xenofobe, extremiste  în contexte populiste, eurosceptice, antioccidentale, antidemocratice
  • probleme critice privind statutul, rolul și evoluția cetățenilor în domenii de drept, educație, tehnologia informației, servicii sociale și medicale sau de mediu
  • situații critice și perspective de ameliorare pentru categorii defavorizate și discriminate potrivit unor criterii de vârstă, venit, nivel de educație, regiune de proveniență, dizabilitate, etnie, gen și orientare sexuală etc.
  • probleme critice și limite ale propunerilor de îmbunătățire a problemelor sociale în legătură cu strategii asupra cărora nu există un consens și se pretează unor modalități de implementare, opinii și aplicabilitate diverse: activismul social și implicarea în politici de ajutor social; sustenabilitatea și politicile de limitare a dezvoltării; bugetarea participativă; economia verde și economia circulară; corectitudinea politică și discriminarea pozitivă; cotele de gen și de refugiați; votul electronic, inteligența artificială și orașele smart; limitarea unor reprezentări și aproprieri culturale etc.
  • perspective novatoare de analiză critică a socialului și sugestii inovative de identificare, îmbunătățire, echilibrare și îndreptare a problemelor sociale.

Activitățile Atelierului se desfășoară sub formă de:

  • dezbateri incluzând prezentarea unor teme și opinii, urmate de discuții (studenți și profesori)
  • prelegeri ale unor invitați (autori, cercetători, reprezentanți ai societății civile), urmate de discuții și întrebări
  • lansări de carte (autori, cercetători din domeniul social)
  • sesiuni de organizare a unor activități comune tip proiectarea unor cercetări, publicații, seminarii speciale (cercetători, profesori, studenți)

Începând cu 2023 ACRIS organizează anual un colocviu, care reunește diverse activități într-o desfășurare unitară, pe parcursul unei zile.